Dodie Smith, „Fetele din Castel" — un roman despre maturizare și scris

„Fetele din Castel", romanul Dodiei Smith publicat în 1949 și tradus în română de Laura Ciobanu pentru imprintul Youngart al Grupului Editorial Art în 2019, propune o lectură stratificată, construită în jurul jurnalului unei adolescente ce trăiește cu familia sa într-un castel închiriat, la limita subzistenței.

Dodie Smith este cunoscută publicului larg mai ales ca autoare a romanului „O sută unu dalmațieni" (1956), ecranizat de studiourile Disney. „Fetele din Castel" reprezintă însă o altă față a operei sale — mai sobră, mai literară, mai atentă la tensiunile interioare ale personajelor. Cartea face parte din colecția Youngretro, deși adresabilitatea sa depășește cu ușurință publicul adolescent căruia i-ar putea fi atribuită la o primă vedere.

Personajul central, Cassandra, consemnează într-un jurnal evenimentele unui an din viața familiei sale: relațiile cu sora și mama vitregă, descoperirea primei iubiri, confruntarea dintre visurile adolescentine și o realitate materială precară. Bookhub notează că vârsta protagonistei constituie doar prima cheie de lectură, cea mai vizibilă, în jurul căreia se articulează teme mai ample — responsabilitatea față de familie, efectele lipsurilor materiale asupra caracterului, maturizarea ca proces ce nu ține de vârstă. Atmosfera romanului evocă în mod deliberat universul surorilor Brontë: castelul sumbru, zilele scurte de iarnă, familia decăzută din prosperitate. Totodată, potrivit aceleiași surse, numele protagonistei și dinamica relațiilor dintre personaje stabilesc un dialog transparent cu opera lui Jane Austen, în special cu „Mândrie și prejudecată".

Unul dintre firele cele mai consistente ale cărții este reflecția asupra scrisului însuși. Cassandra și tatăl ei — un scriitor recunoscut, studiat în școli — reprezintă, conform Bookhub, „două feluri diferite de a se raporta la actul de creație literară". Jurnalul fetei începe ca exercițiu al introspecției, dar evoluează odată cu ea: „Nu intenționez să continui acest jurnal. Am depășit perioada în care voiam să scriu despre mine. (...) Și sunt mii de oameni care nu sunt eu și despre care pot scrie...", notează Cassandra în finalul cărții, citat de Bookhub. Această deplasare de la eul confesiv spre lumea din afară marchează, în fapt, maturizarea esențială a personajului.

Romanul urmează să fie redescoperit de cititorii români ca o scriere despre căutare, despre limitele ficțiunii personale și despre modul în care literatura vie se construiește din dialog cu literatura care a precedat-o.