Un studiu recent și o dezbatere publică aprinsă readuc în discuție contradicția profundă dintre mitizarea țăranului român și marginalizarea sa istorică și socio-politică.
O dezbatere declanșată pe rețelele sociale de fostul ministru al Culturii Theodor Paleologu, pornind de la răscoala din 1907, a readus în atenție una dintre cele mai persistente tensiuni ale modernității românești: decalajul dintre imaginea idealizată a țăranului ca purtător al „sufletului națiunii" și realitatea excluderii sale politice și economice.
Răscoala din 1907 rămâne un episod emblematic pentru această contradicție. Discuția legată de numărul victimelor represiunii — estimările oscilează între câteva sute și peste zece mii — a degenerat rapid într-un schimb de argumente în care violența răsculaților a eclipsat, potrivit Scena9, tocmai structurile care au generat revolta: regimul proprietății, relațiile de muncă și deceniile de excludere politică. Numărul exact al morților rămâne necunoscut, iar siguranța cu care au fost avansate unele corecturi la cifrele consacrate a fost pusă sub semnul întrebării de istoricii domeniului.
Scena9 notează că structura argumentativă a dezbaterii contemporane trimite la un tipar vechi: imediat după reprimarea răscoalei, omul politic Take Ionescu descria țăranii revoltați drept o „invazie a barbarilor dinăuntru" — același sat care fusese glorificat vreme de decenii drept rezervor al autenticității naționale putea deveni, în clipele de criză, o amenințare la adresa ordinii și proprietății.
Această dublă imagine face obiectul unui studiu recent intitulat Peasantry and the Building of the Romanian Nation in Inter-Imperial Context, care analizează cele două ipostaze aparent ireconciliabile ale țăranului în modernitatea românească. Prima este cea a purtătorului de autenticitate: costumul, dansul, ceramica, credințele și obiceiurile rurale au constituit, din secolul al XIX-lea încoace, principalul rezervor simbolic al construcției identitare naționale. A doua este imaginea subalternului politic, lipsit de mijloace eficiente de reprezentare, care intră în politică prin violență atunci când negocierea eșuează. Potrivit Scena9, cele două ipostaze nu provin din istorii separate, ci sunt produse ale aceleiași modernități românești.
Rolul disciplinelor academice în construirea mitului rural a fost, de asemenea, semnificativ. Folcloristica, etnografia și etnologia au participat activ la cristalizarea imaginii țăranului ca figură centrală a identității naționale — antropologul Vintilă Mihăilescu descria etnologia românească drept o știință care construiește, simultan, națiunea și propriul său obiect de studiu.
Dezbaterea rămâne deschisă, iar studiul propune reintegrarea istoriei rurale într-un cadru mai larg, care să țină seama deopotrivă de mitologie și de condițiile materiale concrete ale comunităților sătești.
Surse
Articol redactat de Radio 357 pe baza surselor de mai sus. Citate scurte cu atribuire conform dreptului de citare.