„Saraab" de Cristian Fulaș: miraj, adicție și căutarea sensului

Romanul „Saraab" de Cristian Fulaș, apărut la editura Polirom, aduce în prim-plan un personaj construit cu precizie și vulnerabilitate, într-o scriere care combină drama dependenței cu reflecția asupra sensului literaturii.

Cristian Fulaș este cunoscut publicului român mai ales prin romanul „Forma tăcerii", care i-a consolidat reputația de prozator cu o voce distinctă, capabilă să susțină atât tensiunea narativă, cât și profunzimea psihologică. „Saraab" continuă această direcție, fără a o repeta, propunând o structură în trei capitole care reconfigurează, pe rând, raportul cititorului cu personajul central. Titlul însuși constituie un prim nivel de lectură: „saraab" este cuvântul arab pentru miraj, termen cu rezonanță dublă în economia cărții — trimite deopotrivă la iluzia specifică adicției și la căutarea mai largă a unui sens.

Bookhub semnalează că romanul funcționează simultan pe două planuri: acela al unei povești concrete despre dependență și acela al unei interogații despre rolul literaturii. Recenzia remarcă dimensiunea autobiografică a textului și notează că „Fulaș are curajul ca în același timp cu expunerea poveștii personajului să pună în pagini și povestea căutării sensului literaturii". Această suprapunere între autor și personaj, controlată cu atenție, conferă textului o sinceritate pe care sursa o califică drept una dintre cele mai oneste ars poetica din proza recentă.

Structura tripartită a romanului nu este decorativă. Potrivit aceleiași surse, fiecare dintre cele trei capitole obligă cititorul să-și reconsidere atitudinea față de personaj, generând „stări pe cât de diferite, pe atât de profunde". Pasajul citat din text — „Sunt un obiect" — surprinde o voce care oscilează între luciditate și dezorientare, între autoironie și durere autentică, fără ca scriitorul să recurgă la sentimentalism. Bookhub invocă, drept reper de lectură personală, „Jocul cu mărgele de sticlă" al lui Hesse, în timp ce Fulaș însuși face trimitere în carte la „Muntele vrăjit" al lui Thomas Mann — coordonate care plasează romanul într-o tradiție a prozei despre formare și căutare interioară.

Ceea ce individualizează „Saraab" în raport cu alte romane pe tema dependenței este, conform recenziei, tocmai această libertate pe care autorul o lasă cititorului: personajul nu este nici condamnat, nici absolvit, iar compasiunea — distinctă de empatie — devine singura modalitate coerentă de raport cu lumea ficțiunii. Dincolo de poveste, romanul funcționează ca o meditație despre toleranță și căutare autentică, cuvinte pe care Fulaș le reabilitează fără pledoarie explicită.

Romanul urmează să fie prezentat în cadrul unor întâlniri cu autorul, programate în mai multe orașe din țară în lunile următoare.