De la prima proiecție Lumière la București din mai 1896 până la filmele mute de la începutul secolului XX, cinematografia română s-a sincronizat rapid cu marile capitale europene.
Cinematografia românească își are originile în mai 1896, la nici șase luni după ce frații Lumière lansaseră oficial Cinématographe-ul la Paris, când Bucureștiul a găzduit prima sa proiecție publică de film.
Pe 28 decembrie 1895, la Grand Café de pe Boulevard des Capucines, Auguste și Louis Lumière prezentau un dispozitiv capabil să capteze, să developeze și să proiecteze imagini în mișcare. Succesul a fost imediat, iar aparatul a început să cucerească marile capitale europene. România nu a rămas în urmă: pe 27 mai 1896, în saloanele palatului publicației franceze L'Indépendance Roumaine de pe Calea Victoriei, bucureștenii au văzut pentru prima dată scurtmetrajele Lumière. Potrivit Modernism.ro, primele cronici entuziaste despre această proiecție îi aparțin lui Mișu Văcărescu, care semna sub pseudonimul Claymoor în aceeași gazetă.
Evoluția a fost rapidă. Operatorul și fotograful francez Paul Menu filmează în 1897, cu un aparat adus de la Lyon, parada militară din 10 mai cu regele Carol I în prim-plan — primele înregistrări documentare realizate pe teritoriul românesc. Un an mai târziu, camera ajunge în mâinile doctorului Gheorghe Marinescu, care o folosește la Spitalul Pantelimon pentru a surprinde pe peliculă faze ale tratamentelor sale medicale. Modernism.ro subliniază că această aplicare a filmului în cercetarea medicală reprezenta „un pas inovator chiar la nivel mondial în acel moment", știința și noua artă convergând într-un proiect pionier.
Primii ani ai secolului XX aduc și ficțiunea. Se lansează Amor fatal, regizat de Grigore Brezeanu, cu Lucia Sturdza Bulandra și Tony Bulandra în rolurile principale — o dramă sentimentală adaptată după o piesă din repertoriul Teatrului Național, considerat primul lungmetraj românesc. Tot atunci apare și prima ecranizare după un autor român, Înșir-te mărgărite, după Victor Eftimiu, regizată și interpretată de Aristide Demetriade. Potrivit aceleiași surse, filmul reunea „șase secvențe cinematografice menite să întregească acțiunea scenică a poemului dramatic omonim", iar Eftimiu, semnând scenariul, poate fi considerat primul scriitor-scenarist profesionist din literatura română. Ambele pelicule, produse de firma bucureșteană Pathé, s-au pierdut din arhivele naționale.
Perioada se încheie cu un moment de referință: lansarea filmului mut Independența României, primul lung-metraj mioritic de ficțiune cu adevărat important, a cărui poveste a fost reconstructă ulterior atât în cartea lui Tudor Caranfil, În căutarea filmului pierdut, cât și în producția lui Nae Caranfil din 2007, Restul e tăcere.
Acești șaisprezece ani trasează coordonatele unui cinematograf național aflat încă în formare, dar conectat, uneori surprinzător de devreme, la curentele internaționale ale epocii.
Surse
Articol redactat de Radio 357 pe baza surselor de mai sus. Citate scurte cu atribuire conform dreptului de citare.