„Persanele" de Sanam Mahloudji, apărut la Polirom în traducere română

Romanul „Persanele" al scriitoarei Sanam Mahloudji a apărut în 2026 la editura Polirom, în traducerea din engleză semnată de Alexandru Botea, aducând în literatura română o frescă a feminității iraniene construită pe patru generații.

Cartea se desfășoară pe fundalul transformărilor politice și sociale ale Iranului modern, de la grandoarea imperială la rigiditatea regimului islamic instaurat după revoluția din 1979. Familia Valiat, ilustră și marcată de privilegii, devine spațiul în care istoria colectivă se intersectează cu destinele individuale, fiecare personaj purtând amprenta unor alegeri și a unor contexte care îl depășesc. Exilul, trauma și inadecvarea funcționează ca fire conducătoare ale narațiunii.

Structura romanului este construită pe capitole organizate fiecare în jurul unui personaj distinct. Potrivit Bookhub, „fiecare dintre femeile care fac parte din familia Valiat, în mod direct sau prin căsătorie, trebuie să facă față unui eveniment traumatizant". Nounou, Elizabeth, Seema, Shirin, Bita și Niaz formează un ansamblu în care voicile se completează și se contrazic, dezvăluind treptat că, dincolo de egoism sau disperare, toate personajele sunt animate de același sentiment de inadecvare față de lumea în care au fost aruncate.

Dimensiunea social-politică a romanului este adusă în prim-plan mai ales prin Seema și Niaz. Prima, emigrată în Statele Unite, traversează dificultățile de adaptare specifice diasporei iraniene, iar boala care o mistuie capătă rezonanțe simbolice. Cea de-a doua, rămasă în Iran, trăiește excesele regimului islamist și riscurile asumate în rezistența cotidiană față de acestea. Bookhub observă că cele două personaje „aduc în atenție fondul social-politic al romanului, lipsa de sens și de conținut a unei lumi aflate în derivă". Relația dintre verișoarele Bita și Niaz introduce, în schimb, o notă de reconciliere: acceptarea devine posibilă atunci când adevărul nu mai este ascuns sub aparențe.

Romanul citează la final o replică revelatoare: „Au luat cărțile din școli ca să le ardă", urmată de imaginea „copaci arzând copaci" — o metaforă condensată a distrugerii culturale pe care personajele încearcă să o supraviețuiască. Multistratificarea temporală și geografică a narațiunii reflectă, în ansamblu, complexitatea unei lumi care și-a pierdut reperele și a unor vieți construite în umbra acestei pierderi.

„Persanele" urmează să fie discutat în cercurile literare din România pe măsură ce titlul câștigă vizibilitate în peisajul traducerilor recente din proza diasporei iraniene.