Palatul Știrbei, ridicat în anii 1833–1835 pe actuala Cale a Victoriei, a traversat naționalizarea, bombardamentele și consolidările brutale post-seism înainte de a face obiectul unui proiect recent de restaurare.
Palatul Știrbei, una dintre clădirile de referință ale Căii Victoriei, face obiectul unui proiect de restaurare care propune recuperarea caracterului istoric al ansamblului fără a recurge la reconstituiri literale.
Ridicat între 1833 și 1835 pentru Barbu Dimitrie Știrbey, după planurile arhitectului francez Michel Sanjouand, palatul a apărut într-un moment în care actuala Cale a Victoriei devenea axa reprezentativă a capitalei. Arhitectura neoclasică a clădirii era completată, potrivit studiului istoric realizat de arhitecta Ruxandra Nemțeanu, specialist în restaurare și cercetare de monumente istorice, de interioare bogat decorate — plafoane pictate, stucaturi, reliefuri și coloane —, expresie a unui imaginar cosmopolit asumat de elita epocii. De-a lungul secolului al XIX-lea, ansamblul s-a extins: în 1882, intervențiile conduse de Friedrich Hartmann au modificat decisiv imaginea clădirii, iar în 1891 au fost ridicate grajdurile și remiza de trăsuri, completând infrastructura unei reședințe princiare cu rol important în viața politică și socială a vremii.
Secolul XX a adus pierderi succesive. Bombardamentele din 1944, naționalizarea și utilizarea ulterioară a palatului ca muzeu — mai întâi de Artă Populară, apoi al Ceramicii și Sticlei — au alterat substanța istorică a clădirii. După cutremurul din 1977, consolidările efectuate au afectat grav decorația parietală și finisajele originale. Igloo notează că proiectul de restaurare a pornit, astfel, de la o clădire „deprivată de mare parte din ornamente și obligată să-și regăsească atmosfera aproape din fragmente".
În fața acestei situații, echipa condusă de arhitectul Mihai Butucaru, fondatorul biroului responsabil de proiect, a ales o abordare întemeiată pe principiile Cartei de la Veneția. Intervenția contemporană nu este disimulată mimetic, ci articulată explicit în raport cu straturile istorice existente. Acolo unde documentația a fost insuficientă pentru o reconstituire argumentată, echipa a evitat pastișa. Tavanele pictate și ornamentele dispărute au fost studiate pe baza fotografiilor de arhivă și sugerate prin intervenții picturale de tip trompe-l'oeil, capabile să redea memoria spațiului fără a falsifica istoria materială a clădirii.
Dincolo de obiectul în sine, importanța Palatului Știrbei rezidă, potrivit publicației Igloo, în capacitatea sa de a ilustra „destinul unei arhitecturi" — de la reședința aristocratică și reperul urban la victima mutilărilor ideologice și administrative, și, în cele din urmă, la un exercițiu de negociere între trecut și prezent. Proiectul de restaurare urmează să fie prezentat pe larg în numărul 231 al revistei Igloo, dedicat arhitecturii vecinătății.
Surse
Articol redactat de Radio 357 pe baza surselor de mai sus. Citate scurte cu atribuire conform dreptului de citare.