Pictorul și sculptorul Mircea Bochiș vorbește despre expoziția sa cu Vasile Kazar, despre refuzul specializării și despre rutina zilnică de atelier pe care nu și-o permite să o întrerupă.
Pictorul, sculptorul și omul de film Mircea Bochiș a acordat un interviu extins platformei Modernism, filmat în atelierul său, cu ocazia expoziției „Maestrul și discipolul. Vasile Kazar și Mircea Bochiș", aflată în desfășurare într-un turneu care a traversat deja Baia Mare, Târgu Mureș și Cluj și urmează să ajungă la București, Constanța și Sighet.
Expoziția a generat deja un corpus critic notabil — despre ea au scris Ion Pop, Maria Zintz și Ion Papuc —, iar Bochiș ține să nuanțeze de la bun început termenii titlului. Nu se consideră discipol al lui Vasile Kazar în sens formal, ci al modului în care acesta înțelegea actul creației. Această distincție nu este de ordin protocolar, ci reflectă o poziție mai largă despre ce înseamnă influența în artă.
O parte semnificativă a discuției se concentrează pe rolul curatorului. Potrivit Modernism, Bochiș susține că un artist nu ar trebui să-și aranjeze singur lucrările în expoziție, întrucât subiectivitatea sa inevitabilă riscă să producă o anulare reciprocă a pieselor pe perete. Această convingere provine din cei cincisprezece ani în care a condus Muzeul Florean și l-a determinat să cedeze integral selecția și amenajarea expoziției curente curatorilor Robert Strebeli și Florin Gherasim.
Refuzul specializării este un alt fir central al interviului. Bochiș trece după necesitate de la pictură la sculptură, desen, gravură și film, invocând Renașterea și exemplele lui Michelangelo și Leonardo da Vinci ca argumente împotriva ideii că un artist trebuie să se definească printr-un singur mediu. Când pictura începe să-i producă rezultate pe care le consideră mediocre, migrează deliberat spre sculptură sau desen, apoi revine. Modernism notează că artistul descrie această rotație nu ca pe o metodă teoretizată, ci ca pe o practică vie, cu funcție corectivă.
Interviul atinge și intersecția dintre artele vizuale și literatură. Bochiș povestește cum a luat naștere volumul „Plăcuțele din Medio Monte", realizat alături de poetul Gabriel Chifu: citind poemele înainte de a-l cunoaște pe autor, artistul le-a vizualizat imediat ca obiecte extrase din pământ, plăcuțe de plumb cu textul pe o față și ilustrația pe cealaltă. Tot în această secțiune, el definește letter-poemul — formulă proprie derivată din mail art — și revine la prima sa carte de artist, construită în jurul unui poem al lui Pavel Șușară, despre care critica, potrivit aceluiași interviu, nu a mai putut stabili ce a generat ce: textul sau imaginea. Bochiș rezumă această relație printr-o formulă simplă: cartea devine personajul principal, cei doi autori rămân personaje secundare.
Rutina de atelier pe care artistul o descrie în final este structurată în jurul unui principiu primit în liceu — dacă te oprești, îți moare mâna —, aplicat fără excepție: desenul zilnic, nicio vacanță și două ore de lucru începând de la patru dimineața, interval în care întreaga zi de atelier este organizată înainte să înceapă.
Surse
Articol redactat de Radio 357 pe baza surselor de mai sus. Citate scurte cu atribuire conform dreptului de citare.