„Liber Volatilium", spectacol despre vanitate și putere, la Teatrul Național

„Liber Volatilium", spectacol regizat de Denisa Nicolae și semnat dramatic de trei autoare distincte, a fost prezentat publicului ca al doilea proiect dintr-o trilogie ce explorează lumea umană prin simbolistica păsărilor.

Producția se înscrie în continuarea spectacolului „Bestiar", montat de aceeași echipă în stagiunea anterioară, și păstrează o parte dintre colaboratori: scenografia lui Șteff Chelaru, universul sonor conceput de Adrian Picioarea, luminile semnate de Alexandros Raptis, pregătirea muzicală asigurată de Oana Pușcatu și mișcarea scenică coordonată de Teodora Velescu. Distribuția reunește Alex Celmic, Anna Fazi, Zain Conoro și Zoe Dintei, cărora li se alătură Adelin Tudorache în rolul triplu Pompilius/Adler/Matius — porumbel, vultur și corb.

Structura dramaturgică a spectacolului este împărțită în trei capitole cu teme distincte: „Încredere/Iertare", semnat de Raluca Cârciumaru, „Putere", asumat de Alina Pietrăreanu, și „Cuibul celest", scris de Ioana Dajbog. Bookhub observă că, deși există un continuum la nivel de personaj, „fractura la nivel de tramă este evidentă și derutează și pe cel mai indulgent spectator", desequilibrul dintre capitole generând o anumită dificultate de receptare a ansamblului. Personajul triplu, asupra căruia toate trei autoarele și-au concentrat atenția, devine, potrivit aceleiași surse, un element mai degrabă desconcertant: succesiunea de identități — porumbel, vultur, corb — „frizează nefirescul", iar justificarea dramaturgică a acestei alternanțe rămâne insuficient articulată până la finalul reprezentației.

Pe planul interpretării, Bookhub remarcă prestația lui Adelin Tudorache drept singura constantă actoricească a serii, actor prezent și în distribuția spectacolului „Bestiar". În schimb, actrițele care au interpretat rolurile făzăniței și pupezei sunt apreciate ca oscilând între expresivitate și stridenție, iar actorul care a susținut personajul triplu a întâmpinat dificultăți vizibile în construirea coerenței acestuia. Elementele de scenografie și concepția sonoră sunt, în schimb, apreciate consistent: un joc cu volumele „foarte bine dozat" și lumini „proiectate eficient" compun secvențe care, luate individual, posedă o calitate estetică autentică.

Alegoria politică pe care spectacolul o propune — lumea contemporană văzută prin comportamentul unui stol ierarhizat — se sprijină pe o tradiție etologică solidă, de la studiile lui Konrad Lorenz asupra comportamentului animal până la observațiile despre organizarea stolurilor de păsări migratoare. Provocarea rămâne, însă, traducerea acestei grile conceptuale într-un limbaj scenic unitar, capabil să susțină trei voci dramaturgice fără a fractura experiența spectatorului.

Trilogia urmează să fie completată cu un al treilea spectacol, păstrând, conform intențiilor echipei, aceleași coordonate tematice și o parte din distribuție.