
Cel mai recent volum de poezie semnat de Lavinia Braniște explorează anxietatea, maternitatea și transmiterea traumei între generații, printr-un limbaj direct și imagini dense.
Un nou volum de poezie semnat de Lavinia Braniște propune o explorare a fragilității interioare, a relației dintre mamă și copil și a modului în care traumele se transmit de la o generație la alta.
Autoare cunoscută publicului român mai ales prin proză, Lavinia Braniște revine în poezie cu un volum în care vocea lirică ocupă mai multe ipostaze simultane: femeie, mamă, fiică, martor al unei lumi în care granițele dintre privat și colectiv se estompează. Mizele cărții depășesc simpla confesiune intimă — volumul funcționează ca un inventar al stărilor care definesc o anumită condiție feminină contemporană, de la depresia funcțională la vinovăția difuză față de suferința altora.
Bookhub notează că „metaforele-imagini prind ca niște clești versurile, creând un univers simetric, cu propria armonie", iar ritmul poemelor lungi, care se desfășoară pe mai multe pagini, sugerează că „întotdeauna mai e ceva de adăugat, o nuanță, un modalizator, o paranteză explicativă, o amintire răsărind intempestiv". Această arhitectură textuală refuză rezoluțiile rapide și menține cititorul într-o stare de suspensie afectivă.
Versurile jonglează cu imagini concrete — roșiile crescând în pământ gras, o eczemă dishidrotică, o bătaie suplimentară a inimii — și cu întrebări ale unui copil adresate mamei sale, care funcționează ca momente de rupere a tonului. Potrivit aceleiași surse, „un glas de copil se aude deodată, acoperind celelalte glasuri, ieșit la iveală, subțire și puternic, asemenea firului de iarbă ce străpunge asfaltul". Această alternanță de registre conferă volumului o tensiune care nu se descarcă niciodată complet.
Bookhub mai observă că volumul pune în discuție și limitele limbajului în fața experienței brute: inteligența artificială apare ca interlocutor improbabil, iar rugăciunea și curiozitatea sunt enumerate printre „lucrurile pe care nu le înțelege" o mașinărie, alături de „durerea care nu cere rezolvare, ci doar prezență" și „povestea pe care și-o spune omul despre el ca să supraviețuiască". Prin această delimitare negativă, volumul propune, implicit, o definiție a poeziei înseși.
Cartea urmează să fie prezentată publicului în cadrul unor întâlniri cu autoarea programate în această toamnă.
Surse
Articol redactat de Radio 357 pe baza surselor de mai sus. Citate scurte cu atribuire conform dreptului de citare.
