„Istoria unui pian" de Ramon Gener, roman despre muzică și destin

„Istoria unui pian", romanul scriitorului catalan Ramon Gener, a apărut în traducere românească în 2025, la scurt timp după ce a obținut Premiul Ramon Llull în 2024 și a fost tradus în peste unsprezece țări.

Ramon Gener nu este un romancier obișnuit care scrie despre muzică. Potrivit Bookhub, autorul a studiat pianul în copilărie, apoi canto și tehnici vocale alături de soprana Victoria de los Angeles, baritonul Jerzy Artysz și tenorul Eduard Gimenez. A renunțat la o carieră ca bariton după ce a înțeles că dragostea pentru muzică nu este însoțită de harul unui interpret de scenă, însă a continuat să slujească această artă prin cursuri, conferințe și emisiuni de radio și televiziune.

Cartea are în centru un instrument precis identificat: un pian Grotrian-Steinweg Boudoir VII f308, număr de serie 31887, comandat de nemțoaica Ortrud Schulze pentru fiul ei, Johannes, un tânăr cu talent excepțional. Declanșarea Primului Război Mondial îi întrerupe evoluția — Johannes moare pe front înainte de a atinge măcar claviatura instrumentului destinat lui. Bookhub notează că „durerea pierderii soțului și apoi a fiului preaiubit călătorește în timp, odată cu acest pian-bijuterie, lăsat moștenire de la o familie la alta", trecând prin vieți din țări și medii diferite.

Structura narativă alternează prezentul cu trecutul, pianul funcționând ca element de coeziune între povești care se întind pe parcursul secolului al XX-lea. Printre personajele ale căror destine se încrucișează în jurul instrumentului se numără Ryan Morris, Janusz Borowski sau Herr Schmidt — nume inscripționate în interiorul pianului ca un registru tăcut al memoriei. Bookhub semnalează și o scenă emblematică evocată de Gener: Crăciunul anului 1914, când soldați britanici și germani aflați în tranșee „și-au unit glasurile" cântând împreună „Noapte liniștită, noapte sfântă" — un moment în care muzica suspendă, fie și temporar, logica războiului.

Deși romanul conține termeni muzicali de specialitate și referințe la compozitori și arii celebre, accesibilitatea textului nu este afectată. Stilul este, potrivit aceleiași surse, marcat de o anumită tendință spre melodramă și descrieri ample, reflectând pasiunea unui autor format în cultura muzicii clasice.

„Istoria unui pian" se înscrie într-o tradiție narativă în care obiectele devin purtătoare de memorie colectivă, iar muzica apare nu ca ornament, ci ca limbaj fundamental al supraviețuirii și al legăturii dintre oameni despărțiți de granițe și de istorie.