Iona de Marin Sorescu, remontat de Tompa Gábor

Regizorul Tompa Gábor a anunțat că va pune în scenă monodrama Iona de Marin Sorescu, o decizie care repune în discuție locul dramaturgiei soresciene în repertoriile teatrale românești de după anul 2000.

Marin Sorescu rămâne unul dintre cei mai respectați dramaturgi români din a doua jumătate a secolului al XX-lea, autor al trilogiei Setea muntelui de sare, alcătuită din piesele Iona, Paracliserul și Matca. Cu toate acestea, prezența sa pe scenele românești contemporane este modestă. Potrivit datelor înregistrate de site-ul Regizor caut piesă, Iona a beneficiat de montări la Teatrul Sala Mică din Cluj-Napoca, la Teatrul Național „Marin Sorescu" din Craiova și la Teatrul Național Radiofonic, în vreme ce Paracliserul a fost montat o singură dată, la Naționalul din Târgu Mureș, iar Există nervi a primit o singură reprezentare scenică, la Craiova.

Valoarea dramaturgiei soresciene a fost atestată în repetate rânduri de critica de specialitate. Criticul Valentin Silvestru scria, în volumul Ora 19.30 (Editura Meridiane, 1983), că „originalitatea absolută a lui Marin Sorescu și atributul de dramaturg fundamental decurg nu numai din factura operei dramatice, ci și din calitatea sa de inventator", subliniind că Sorescu este creatorul „tragediei ontologice" și al „monodramei" în literatura română. Același critic remarca specificul monodramei soresciene: aceasta „beneficiază de o dramaticitate specifică, nu e un simplu monolog în decoruri alternate", ci conține ceva din structura dialogului platonic cu un interlocutor fictiv.

Mircea Ghițulescu, în Istoria dramaturgiei române contemporane (Editura Albatros, 2000), îl consideră pe Sorescu „o excepție greu de înseriat", apreciind că dramaturgul „atacă teme mari ca Blaga, în dicțiune ironică, asemenea lui Caragiale, într-un aliaj unic, profund și pitoresc deopotrivă." La rândul său, criticul Marian Popescu, în volumul Chei pentru labirint (Editura Cartea Românească, 1986), nota că personajele soresciene parcurg un traseu al cunoașterii „direct, esențial, tulburător prin simplitatea sa, aflat în perfect echilibru între seriozitatea riscului asumat și ironia ca formă a lucidității." În această lectură, Iona încearcă să iasă din burta chitului, Paracliserul urcă spre un Dumnezeu absent, iar Irina din Matca luptă să-și salveze copilul nenăscut — trei variante ale aceleiași interogații despre condiția umană.

Montarea semnată de Tompa Gábor urmează să ofere o nouă perspectivă asupra unui text a cărui relevanță critică rămâne necontestată, chiar dacă prezența sa scenică a fost, în ultimele decenii, mai degrabă intermitentă.