Imobil de locuințe pe strada Răsuri, un proiect de densitate negociată

Un imobil de locuințe colective proiectat de colectivul Mânadelucru pe strada Răsuri nr. 6, sectorul 2, București, propune un mod de raportare la context urban care depășește simpla conformare normativă, articulând densificarea ca gest de bună vecinătate.

Amplasamentul se află la limita dintre două zone de reglementare diferite — M3 și L1a —, ceea ce îi conferă o condiție duală, specifică multor parcele din București aflate în tranziție între scări de locuire. Parcela, cu o deschidere de aproximativ 15 metri și un calcan pe latura vestică, a impus o așezare a clădirii la limita de proprietate și o retragere spre est, generând o relație vizuală privilegiată cu țesutul rezidențial mai jos și mai aerisit din vecinătate. Clădirea reunește 15 apartamente de tipologii variate, distribuite pe un regim de înălțime de P+2E+2E retras, pe o suprafață de teren de 536 mp.

Igloo notează că volumetria este construită printr-o succesiune de decalaje: P+2E spre est, cu etajele superioare retrase, și P+3E spre stradă, cu ultimul nivel discret retras față de aliniament. Aceste gesturi nu reprezintă simple consecințe ale regulamentului urbanistic, ci instrumente deliberate de ajustare a scării percepute de la nivelul străzii.

Tot potrivit sursei citate, proiectul operează conceptual cu o gramatică a pragurilor: retrageri volumetrice succesive, logii și terase care construiesc o trecere graduală din spațiul public în cel privat, fără rupturi abrupte. Fereastra cu parapet zero este descrisă drept o declarație despre relația dintre interior și exterior, prin care spațiul locuit se extinde optic dincolo de limita sa fizică. Materialitatea refuză transparența excesivă: plinul, textura fațadei și adâncimea logiilor invocă o tradiție a zidăriei urbane în care densitatea materiei corespunde unei densități a locuirii.

Parterul parțial liber adăpostește parcarea, mascată printr-un soclu discret finisat cu ceramică verde — același material care marchează etajele retrase, funcționând ca dispozitiv de dematerializare controlată a volumului superior. Intrarea, retrasă de la aliniament, creează un mic spațiu semipublic cu elemente de vegetație, în contrast cu fronturile dure predominante în zona imediată.

Publicat în numărul 231 al revistei Igloo, dedicat arhitecturii vecinătății, proiectul urmează să fie prezentat în contextul unei discuții mai largi despre locuirea colectivă contemporană în București, ca exemplu al unui tip de densificare care încearcă să negocieze, și nu să ignore, specificul local al țesutului construit.