După un deceniu de absență de pe marile ecrane, Nicolas Winding Refn prezintă Her Private Hell, un lungmetraj care pune în evidență limitele propriului estetism dus la extrem.
La zece ani de la ultimul lungmetraj, regizorul danez Nicolas Winding Refn revine pe marile ecrane cu Her Private Hell, un film care își propune să fie deliberat greu de descifrat, dar care, în opinia criticilor, alunecă frecvent în incoerență.
Filmografia lui Refn a construit în ultimele două decenii un univers recognoscibil: lumini saturate, atmosfere dense, personaje mai degrabă prezențe decât caractere. Drive (2011) a reprezentat momentul de vârf al acestei estetici, un film care a creat mitologie tocmai prin tensiunea dintre coolism și substanță. De atunci, stilul său a continuat să se rafineze, dar și să se închidă în sine, pierzând treptat contactul cu realitatea culturală în care fusese inițial ancorat.
Her Private Hell încearcă să jongleze cu mai multe lumi simultan: un thriller violent pe fundalul zgârie-norilor de sticlă ai unui oraș futurist, o rememorare a Japoniei postbelice și un meta-film deschis spre spațiul cosmic. Scena9 notează că aceste componente „nu prea comunică între ele decât, cel mult, pe post de antologie flască de ticuri și posturi nedigerate", rezultatul fiind un film care „începe de mai multe ori și nu se mai termină".
Potrivit aceleiași surse, estetismul lui Refn — construit din lumini, culori, fumuri și atmosfere elaborate — a funcționat cât timp se cuplase cu o lectură acută a culturii pop. În Her Private Hell, acest mecanism pare epuizat: „stilizarea epocii are la rândul său o dată de expirare", observă Scena9, care descrie noul film drept mărturie a unui regizor care „aleargă în urma propriei cozi, învârtind o cosmogonie inertă". Manierismul devine, în această lectură, o formă de autofagocitare — un cineast care și-a transformat semnătura într-un produs de sine stătător, ilustrat chiar de titlul scris în roz electric și însoțit de acronimul „by NWR".
Finanțat de studioul Neon — a cărui identitate vizuală rezonează aproape involuntar cu universul lui Refn —, filmul este descris drept un exercițiu de stil prea conștient de propria greutate pentru a mai putea respira. Scena9 îl caracterizează drept un „cyberpunk fără punk", „ceva voit devitalizat, ca un Blade Runner fără sânge", în care efectele estetice au ajuns să blocheze, nu să susțină narațiunea.
Her Private Hell urmează să fie distribuit în cinematografele europene în cursul acestui an, iar receptarea sa critică va indica în ce măsură publicul mai este dispus să accepte termenii acestui contract vizual pe care Refn continuă să îl propună.
Surse
Articol redactat de Radio 357 pe baza surselor de mai sus. Citate scurte cu atribuire conform dreptului de citare.