Dosare de viol clasate în România: ce dezvăluie cazul Mirunei

Un caz documentat de Scena9 pune în lumină modul în care sistemul judiciar român gestionează dosarele de viol, pornind de la experiența unei tinere de 22 de ani agresate în propria locuință în august 2024.

Violența sexuală rămâne unul dintre cele mai sub-raportate tipuri de infracțiuni în România. Statisticile organizațiilor care lucrează cu victimele indică un decalaj semnificativ între numărul agresiunilor comise și cel al dosarelor care ajung în instanță. Teama de a nu fi crezute, presiunea socială și birocrația instituțională descurajează victimele să depună plângere, iar atunci când o fac, traseul juridic se dovedește adesea epuizant.

Cazul Mirunei — nume fictiv folosit pentru protejarea identității — este, potrivit Scena9, reprezentativ pentru felul în care instituțiile răspund acestor situații. Tânăra l-a cunoscut pe agresor prin prieteni comuni, acesta prezentându-se ca o persoană cu valori progresiste, implicată în cauze civice. Agresiunea a survenit după ce bărbatul fusese invitat să petreacă câteva zile la București, în urma unor discuții despre starea sa psihică precară. Miruna a fost violată în timp ce dormea, iar ulterior bătută sever: „Nu îmi vine să cred", este, potrivit Scena9, expresia care îi revenea insistent în minte pe durata agresiunii.

Scena9 relatează că, după ce a reușit să iasă din apartament și să ceară ajutor la vecini, tânăra a coborât în fața blocului cu urme vizibile de violență — vânătăi, urme de mâini pe gât, sânge pe față. La secția de poliție, Miruna s-a aflat în același spațiu cu agresorul, care i-a adresat amenințări directe. „Nu știu dacă scapi, dar dacă nu te omor eu, te omoară prietenii mei", i-a spus bărbatul, potrivit acelorași relatări.

Publicația notează că dosarul deschis în urma acestor evenimente a fost ulterior clasat, iar Miruna a trebuit să navigheze un sistem în care sarcina probei și procedurile instituționale au funcționat împotriva ei. Scena9 subliniază că situația nu este singulară: în România, o proporție ridicată din dosarele de viol nu ajung la judecată, fie din lipsă de probe considerate suficiente, fie din cauza unor practici instituționale care minimizează declarațiile victimelor.

Cazul ridică întrebări despre capacitatea instituțiilor române de a aplica efectiv cadrul legislativ existent în domeniul violenței sexuale și despre resursele alocate sprijinirii victimelor pe durata proceselor judiciare.