„Disclosure Day": Spielberg revine la extraterestri într-un film despre ordinea lumii

„Disclosure Day", cel mai recent film semnat de Steven Spielberg, propune o întoarcere la tema obsesivă a cineastului american — contactul cu extratereștrii —, de data aceasta într-un registru care amestecă thriller politic, melodramă și reflecție asupra propriului limbaj cinematografic.

Spielberg a construit de-a lungul deceniilor un întreg univers în jurul figurii extraterestre, de la spectacolul de box-office al anilor '70-'80 până la producțiile marcate de tehnologia digitală. După „The Fabelmans" (2022), un film mai intim structurat ca incursiune autobiografică, regizorul revine la scara largă. De la primele sale filme cu extratereștri, lumea s-a schimbat considerabil, însă, după cum notează Scena9, „încăpățânarea lui de a vedea în aceste ființe ale universului niște prieteni, nu".

Povestea îl urmărește pe un whistleblower cu remușcări etice, interpretat de Josh O'Connor, și o prezentatoare meteo în care pare să sălășluiască un spirit alien, jucată de Emily Blunt. Conflictul se articulează în jurul deconspirării unui secret de stat, pe fundalul unui climat internațional tensionat. Scena9 descrie structura narativă ca pe o „Americana pentru debutanți", în care „lumea se împarte în buni și răi", iar adversarii sunt reprezentați de o organizație opacă și anonimă.

Ceea ce distinge filmul de producțiile anterioare ale regizorului este, potrivit aceleiași publicații, o anumită conștiință de sine față de propriile mecanisme. „Emoția, cheia bombastică a acestei filmografii, n-a fost nicicând mai demistificată", scrie Scena9, observând că Spielberg transformă explicit casa arhetipală — simbol recurent al siguranței în filmele sale — în „pură butaforie fabricată de la zero". Efectul este unul paradoxal: filmul își deconstruiește propriile convenții tocmai în momentul în care le folosește cel mai vizibil.

Scena9 caracterizează „Disclosure Day" drept „mai degrabă film mutant decât recapitulare docilă a filmografiei", un „anti-blockbuster care își asumă riscul bizareriei". Diagnosticul propus de cronică este unul contradictoriu: filmul amalgamează vechiul și noul, nostalgia și anxietatea față de transformările recente ale mediului audiovizual, inclusiv ascensiunea inteligenței artificiale în producția de imagini.

Filmul se încheie cu instituirea unei noi ordini mondiale mediate de prezența extraterestră — o rezolvare care, în tradiția spielbergiană, rămâne deliberat ambiguă în privința mesajului transmis.