„Coyote vs. Acme", filmul salvat de la distrugere, ajunge în cinematografe

„Coyote vs. Acme", filmul care a devenit celebru înainte de lansare din cauza deciziei Warner Bros. de a-l casa pentru avantaje fiscale, a ajuns în cele din urmă pe ecrane în România prin distribuitorul Bad Unicorn, reprezentând unul dintre cazurile rare în care presiunea publicului a inversat o decizie majoră de studio.

Proiectul are la bază două surse de inspirație din epoci diferite. Prima este povestirea omonimă publicată în 1990 în The New Yorker, un text satiric despre un consumator care intentează proces corporației fictive ACME. A doua este filmul „Who Framed Roger Rabbit?" (1988), regizat de Robert Zemeckis, care a consacrat formula cinematografică a personajelor animate integrate în acțiune live-action. Tradiția acestui gen hibrid a continuat sporadic prin „Space Jam" (1996) și „Chip & Dale: Rescue Rangers" (2022), însă niciodată în formatul unui film de sală cu miză juridică.

Intriga urmărește un proces civil în care Wile E. Coyote îl angajează pe un avocat specializat în despăgubiri — interpretat de Will Forte — pentru a-l acționa în judecată pe producătorul echipamentelor care îi eșuează sistematic capcanele. Scena9 descrie construcția drept „o pastișă de John Grisham cu desene animate", în care intriga procedurală se complică treptat printr-o conspirație ce implică niveluri superioare de putere corporatistă. Printre personajele secundare se numără Diavolul Tasmanian în rol de director de comunicare al ACME și Daffy Duck internat într-o clinică psihiatrică — momente pe care aceeași publicație le identifică drept surse de umor imediat și eficient.

Filmul nu propune o structură narativă complexă, iar Scena9 recunoaște explicit că „scenariul e simplist și parcursul șubred", însă îl situează printre „cele mai simpatice filme de public ale anului", tocmai prin refuzul de a se subordona tendințelor actuale ale producțiilor de studio — efecte vizuale excesive, scenarii generate automat, marketing calculat la milimetru. Nostalgia pe care o convoacă nu este una decorativă, ci structurală: filmul reproduce echilibrul dintre creativitate și accesibilitate specific Hollywoodului de la sfârșitul anilor '80 și începutul anilor '90.

Distribuția internațională prin Ketchup Entertainment, un studio independent, marchează ea însăși o ieșire din logica obișnuită a marilor studiouri și oferă un precedent pentru proiecte abandonate care pot găsi o a doua cale spre public.