Peste 30.000 de copii au părăsit România după 1989 prin adopții internaționale, iar mulți dintre ei caută astăzi, la vârste adulte, familiile biologice și identitățile lăsate în urmă.
Zeci de mii de români adoptați în străinătate după căderea comunismului revin simbolic sau fizic în țară pentru a-și reconstitui identitățile, navigând printre documente contradictorii, arhive incomplete și familii biologice greu de localizat.
România a intrat în 1989 în tranziție cu cel mai ridicat procor de copii instituționalizați din Europa — 2,4% dintre toți copiii sub 16 ani —, consecință directă a politicii pro-nataliste comuniste care interzisese avortul și contracepția, umplând orfelinatele cu copii nedoriți sau pe care familiile nu îi puteau întreține. În haosul care a urmat prăbușirii regimului Ceaușescu, mai mult de 30.000 de copii au fost adoptați de familii din Occident, plecând cu eticheta neoficială de „copiii lui Ceaușescu" — o formulă care rezuma atât tragedia lor personală, cât și originea ei sistemică.
Astăzi, mulți dintre aceștia au între 20 și 40 de ani și caută pe rețelele de socializare urme ale vieții de dinaintea adopției. DoR descrie comunități online precum grupul de Facebook „The never forgotten Romanian children", unde foști orfani din Canada, Italia sau Franța postează fotografii din copilărie și din prezent, sperând că un vecin sau o rudă îi va recunoaște. „Nu te caut ca să te judec, vreau doar să te cunosc", scrie, potrivit DoR, un tânăr găsit abandonat într-o scară de bloc și dus ulterior la orfelinat, a cărui identitate reală nu a putut fi stabilită cu certitudine nici până acum.
Unul dintre cazurile documentate de DoR este cel al lui Lucian Schepers, adoptat în 1993 de o familie belgiană, care nu cunoaște cu exactitate nici data, nici locul nașterii sale. Documentele pe care le deține sunt contradictorii: un număr de identificare personal care indică o dată, un pașaport din epoca socialistă care menționează alta. „Numele meu la naștere era Voinea Lucian Ionuț. M-am născut în Constanța sau București pe 04.07.1986 sau 21.07.1986 — până în ziua de azi nu știu sigur", citează DoR din postarea sa pe grupul de căutare. O instanță belgiană i-a respins cererea de a renunța la numele adoptiv, obligându-l totodată să plătească peste 1.000 de euro pentru o acțiune considerată nejustificată.
Lucian s-a mutat la București pentru a investiga pe cont propriu primii șapte ani din viața sa, convins că documentele primite conțin falsuri și că singura cale de a-și recâștiga identitatea este să demonstreze acest lucru în instanță.
Cazul său ilustrează o problemă mai largă: pentru mulți dintre cei adoptați în acea perioadă, lipsa unor documente coerente și accesul limitat la arhivele instituțiilor de ocrotire fac din reconstituirea biografiei un proces anevoios, adesea fără rezolvare clară.
Surse
Articol redactat de Radio 357 pe baza surselor de mai sus. Citate scurte cu atribuire conform dreptului de citare.