„Comatogen" al lui Igor Cobileanski, între ambiție de gen și execuție anonimă

„Comatogen", noul lungmetraj semnat de Igor Cobileanski, a primit premiile Gopo pentru regie și scenariu la ediția din acest an, scenariu co-scris alături de Alin Boeru, confirmând o perioadă productivă pentru regizorul originar din Republica Moldova.

Filmul construiește o rețea de intrigi plasată într-un mediu urban nedefinit, mizând pe tehnica narativă a perspectivelor multiple — inspirată din ceea ce critica de film numește „efectul Rashomon" — prin care aceeași succesiune de evenimente capătă sensuri diferite în funcție de unghiul de vedere. Personajele sunt elaborate pe acest principiu al revelației treptate: un fost iubit binevoitor ascunde intenții de pradă, un fiu aparent calm disimulează o dependență, o tânără tăcută urmărește un plan elaborat. Primele 45 de minute sunt construite în jurul infirmierei Alina, interpretată de Daniela Nane, după care firele narative încep să se coaguleze.

Scena9 noteaza că filmul „aspiră să fie, în subteran, un mic tratat despre gramatica de bază a cinemaului", edificând un joc de priviri între ceea ce este arătat și ceea ce rămâne în afara cadrului. Același text subliniază că o „interpretare actoricească aparent deficitară se deconspiră ulterior ca tiradă performativă", ceea ce indică intenția regizorului de a folosi convențiile de gen ca material reflexiv.

Cobileanski vine după succesul serialului „Plaha" și după premiul Gopo obținut cu scurtmetrajul „Nebunul" la aceeași ediție. Față de debutul său lung, „Afacerea Est" (2016), în care mizeria post-sovietică funcționa ca motor al unei satirei duioase, noul film marchează o schimbare radicală de registru. Scena9 observă că regizorul „abandonează apucăturile de retro-satirist" și optează acum pentru interioare minimaliste și pereți imaculați, o estetică a răcelii ce însoțește observarea claselor înstărite din marile orașe.

Această mutație stilistică vine însă cu un cost. Potrivit aceleiași surse, filmul „pare lipsit de ancoră", iar inventarul său de personaje și situații — cămătari, săli de păcănele, afaceriști corupți, medii artistice — trimite mai degrabă spre imaginarul anilor 2000 decât spre prezent. Critica notează că, în ciuda straturilor adăugate treptat, „impresia unei regii cu totul anonime nu poate fi știrbită", Cobileanski dovedind meșteșug onest fără a impune o viziune distinctă.

Premierele comerciale și receptarea publicului larg urmează să indice în ce măsură miza unui cinema de gen calibrat pentru audiențe medii reușește să compenseze absența unei voci regizorale mai personale.