De la filmul Cetatea Neamțului din 1913 până la primele producții sonore și la ecranizările Caragiale, cinema-ul românesc interwar a parcurs un drum formativ esențial.
Între 1913 și 1947, cinematografia română a trecut de la filmul mut cu subiect istoric la primele producții sonore și la constituirea unui corp de regizori cu identitate artistică proprie.
Punctul de pornire al acestei perioade este filmul Cetatea Neamțului (1913), realizat după nuvela lui Costache Negruzzi, care marchează și sfârșitul erei producătorului Leon Popescu, figura dominantă a pionieratului cinematografic autohton. Primul Război Mondial a întrerupt brusc activitatea de producție, iar revenirea la creație s-a produs abia după Marea Unire din 1918, în contextul domniei lui Ferdinand I.
Perioada interbelică a adus câteva momente decisive pentru consolidarea cinematografiei naționale. Potrivit Modernism.ro, istoricul de film Ion I. Cantacuzino considera Țigăncușa de la iatac (1923) drept „un al doilea început al filmului românesc", după era pionieratului. Urmează, în 1924, peliculele Milionar pentru o zi și Păcat, prin care Jean Georgescu și Jean Mihail se impun ca primii regizori cu adevărat reprezentativi ai cinematografului autohton. În 1928-1929, seria lui Horia Igiroșanu despre Iancu Jianu și haiduci prefigurează un filon narativ care va fi reluat masiv în producțiile anilor 1960-1980.
Un moment de referință tehnică și artistică este Ciuleandra (1930), prima coproducție sonoră româno-germană și primul film de ficțiune vorbit în românește, ecranizare după romanul lui Liviu Rebreanu, semnată de regizorul german Martin Berger — același care realizase cu un an înainte Venea o moară pe Siret după Mihail Sadoveanu. Modernism.ro notează că 1934 aduce un alt reper: Bing Bang, debutul pe marele ecran al cuplului de revistă Stroe și Vasilache și, totodată, primul film românesc cu sunet produs integral în țară.
Deceniul patru pregătește și vârful de creație al perioadei: în 1942, Ion I. Cantacuzino și Jean Georgescu semnează O noapte furtunoasă, prima producție a Oficiului Național al Cinematografiei — instituție înființată în 1938 — și prima abordare sistematică a universului comic al lui I.L. Caragiale pe marele ecran. Filmul rămâne un reper al cinematografiei românești de dinainte de instaurarea regimului comunist.
Această etapă de formare, marcată de tranziția de la mut la sonor și de la improvizație la structuri instituționale, a creat premisele pe care cinematografia română le va folosi — și le va contesta — în deceniile următoare.
Surse
Articol redactat de Radio 357 pe baza surselor de mai sus. Citate scurte cu atribuire conform dreptului de citare.