Biserica din Densuș, monument medieval construit pe ruine romane

Biserica cu hramul Sfântului Nicolae din satul Densuș, județul Hunedoara, reprezintă unul dintre cele mai complexe monumente medievale de piatră din sud-vestul Transilvaniei, a cărui datare oscilează, potrivit cercetătorilor, între secolele XII–XIII sau chiar mai devreme.

Regiunea Hațegului concentrează o densitate remarcabilă de vestigii istorice, de la siturile dacice și romane — Sarmizegetusa Regia și Ulpia Traiana Sarmizegetusa — până la bisericile medievale de piatră, dintre care cea din Densuș se distinge prin materialele de construcție și prin straturile succesive de intervenție arhitecturală. Absența unei date certe de fondare a alimentat de-a lungul secolelor o serie de legende locale: una dintre ele atribuie ridicarea edificiului unor ființe mitice denumite „urieși", în timp ce o alta îl asociază cu locul unui presupus mausoleu roman al generalului Longinus Maximus, al cărui amplasament ar fi fost transformat de soția sa, convertită la creștinism, în primul lăcaș de cult creștin de la nord de Dunăre.

Vizibil și astăzi, amestecul de materiale — cărămidă romană, coloane, pietre cu inscripții antice, statui de lei pe acoperiș — conferă construcției un caracter aparte. Igloo citează o analiză a arhitectului Cristian Brăcăcescu, elaborată în 2022 cu ocazia lucrărilor de consolidare și restaurare: „ridicat foarte probabil ca paraclis al unei curți cneziale, edificiul a fost ulterior extins, pentru a servi ca biserică parohială", căruia i s-au adăugat o galerie pe latura sudică și un pronaos spre vest, ambele anexe restaurate ulterior în stare de ruină pentru a elibera fațadele originare.

Programul pictural datează din 1443 și aparține unui grup de trei meșteri zugravi cu formații diferite. Același text îl menționează pe starostele lor, care „și-a înscris numele, în slavonă, sub fereastra de sud a absidei: A pictat Ștefan", acesta fiind autorul scenelor din altar și al primelor două registre din naos, incluzând sfinți taumaturgi, militari, martiri și mucenițe. Diversitatea stilistică a frescelor sugerează că echipa de zugravi nu era omogenă, iar unele scene ar putea reprezenta refaceri ale unor lucrări anterioare.

Istoria intervențiilor de restaurare este la rândul ei stratificată. Igloo notează că în 1890 arhitectul Möller István, adept al principiilor lui Viollet-le-Duc, a modificat acoperișul turlei, adăugându-i „un coif piramidal, ca la bisericile din Sântămărie-Orlea și Strei". Declarată monument istoric în 1870, biserica din Densuș urmează să beneficieze în continuare de lucrări de conservare menite să stabilizeze structura și să protejeze ansamblul pictural medieval.