La Centrul FILIA din București, o echipă de femei lucrează zilnic în proximitatea violenței domestice, susținând victime și presând instituțiile pentru politici publice mai eficiente.
Centrul FILIA, organizație feministă cu 26 de ani de activitate, funcționează dintr-un apartament dintr-un bloc din Piața Muncii din București, unde o echipă restrânsă gestionează deopotrivă cazuri individuale de violență, campanii de advocacy și presiune instituțională asupra structurilor statului.
România înregistrează în continuare cifre îngrijorătoare privind violența domestică: mii de femei sunt abuzate anual de parteneri sau foști parteneri, iar răspunsul instituțional rămâne fragmentat și insuficient. În acest gol, organizații precum FILIA, ANAIS sau rețeaua anti-VIF îndeplinesc funcții pe care statul nu le acoperă în totalitate — de la consiliere de criză și găzduire temporară, până la monitorizarea aplicării legilor existente și formularea de propuneri legislative.
Scena9 descrie sediul FILIA ca pe un spațiu în care instrumentele activismului — pancarte, bannere, materiale de campanie — coexistă cu rutina administrativă a unei organizații care operează sub presiune constantă. Directoarea executivă Andreea Rusu coordonează o activitate ce poate oscila, de la o zi la alta, între întâlniri de politici publice cu reprezentanți ai Ministerului de Interne sau comisii parlamentare și gestionarea directă a solicitărilor venite de la femei aflate în situații de pericol.
Potrivit Scena9, alegerea de a lucra fizic, împreună, la birou este una deliberată și cu miză terapeutică: „Avem grijă unele de altele. Facem activități împreună, terapie de grup, momente informale. Munca noastră este grea și emoțională. Este foarte greu să faci asta doar ca pe un simplu job", explică Andreea Rusu. Izolarea muncii de acasă amplifică expunerea la trauma secundară, iar proximitatea fizică funcționează ca mecanism de protecție colectivă.
Scena9 notează că activistele se recunosc în imaginea „Coloanei frânte" a Fridei Kahlo, afișată în sediu — un corp fisurat, menținut funcțional printr-un corset rigid, într-un peisaj ostil. Metafora surprinde condiția acestor femei: sistemul instituțional — instanțe, direcții de asistență socială, spitale, universități — se sprijină aproape exclusiv pe rezistența lor emoțională, fără a le oferi în schimb resurse proporționale cu așteptările.
Miza acestei munci depășește intervenția de urgență: organizațiile din rețea urmăresc modificări structurale ale cadrului legal și ale practicilor instituționale, un proces lent, marcat de rezistențe birocratice și de discontinuitatea voinței politice.
Surse
Articol redactat de Radio 357 pe baza surselor de mai sus. Citate scurte cu atribuire conform dreptului de citare.