Deși practicată de peste două decenii în România, terapia asistată de animale rămâne fără recunoaștere oficială, în ciuda rezultatelor documentate în cazuri de autism, anxietate sau traumă.
Unul dintre primele cazuri documentate de terapie asistată de câini în România datează din 2004, când instructorul canin Cristian Anghel și câinele său Crețu au început să lucreze cu copii cu dizabilități dintr-un centru din București.
Implicarea animalelor în procesele terapeutice are o istorie îndelungată — primele experimente documentate datează de la finalul secolului al XVIII-lea —, însă recunoașterea științifică a domeniului s-a produs abia în anii 1960. Studiile ulterioare au confirmat eficiența acestui tip de intervenție în reducerea anxietății și depresiei, în îmbunătățirea abilităților sociale și a capacității de concentrare, precum și în combaterea singurătății. Metoda este utilizată în prezent în spitale, centre de recuperare, școli, grădinițe și penitenciare din numeroase țări, alături de câini folosindu-se și cai, pisici, cobai, iepuri sau delfini.
Scena9 relatează cazul unui băiat de aproximativ opt ani, supraviețuitor al unui abuz sexual, care încetase să mai vorbească și față de care intervențiile terapeutice anterioare nu produseseră progrese semnificative. După luni de vizite repetate ale lui Crețu, fără presiune și fără așteptări explicite, copilul a început să rostească cuvinte simple. Primul cuvânt rostit după o perioadă îndelungată de tăcere a fost numele câinelui. Potrivit aceluiași material, băiatul și-a recăpătat ulterior complet vorbirea.
Mecanismul prin care funcționează acest tip de terapie ține, în parte, de natura necondiționată a prezenței animalului: câinele nu evaluează, nu corectează și nu abandonează. Scena9 notează că „recuperarea începe de la lucruri foarte mici: siguranță, răbdare, contact repetat, o ființă care nu judecă și nu cere explicații". Această constanță se dovedește uneori decisivă acolo unde intervențiile clasice avansează lent — în cazuri de tulburări de spectru autist, deficit de atenție, stres post-traumatic sau izolare socială la vârstnici.
Cristian Anghel, cofondator al Clubului Câinilor Utilitari, descrie dificultățile întâmpinate la începutul anilor 2000, când echipele cu câini „reușeau să pătrundă cu greu în școli speciale, spitale sau centre pentru vârstnici", domeniul nefiind recunoscut și lipsind orice protocol de colaborare. Potrivit Scena9, situația nu s-a schimbat fundamental în cei peste 15 ani de activitate ai organizației: terapia asistată de animale rămâne nerecunoscută oficial în România, fără cadru legislativ sau standarde de practică, în ciuda rezultatelor înregistrate în contexte precum Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Orizont" din Oradea.
Absența unui cadru de reglementare face ca accesul la acest tip de intervenție să depindă în continuare de inițiative individuale și de disponibilitatea instituțiilor de a primi astfel de programe.
Surse
Articol redactat de Radio 357 pe baza surselor de mai sus. Citate scurte cu atribuire conform dreptului de citare.