Târgu Jiu, prototip al monumentului modernist postbelic — o teză la conferința „Filosofia Formei"

Istorica de artă Chiara Pazzaglia a prezentat lucrarea „Târgu Jiu: A Prototype for the Post-War Modernist Monument?" în cadrul conferinței internaționale „Filosofia Formei", desfășurată la Târgu Jiu ca parte a manifestărilor academice dedicate împlinirii a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși.

Ansamblul monumental de la Târgu Jiu — alcătuit din Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului și Coloana fără Sfârșit — a fost realizat de Brâncuși între 1937 și 1938, la inițiativa Ligii Naționale a Femeilor din Gorj, ca omagiu adus eroilor căzuți în Primul Război Mondial. De-a lungul deceniilor, ansamblul a ocupat un loc aparte în istoria artei, fiind invocat frecvent în discuțiile despre raportul dintre sculptură, spațiu public și memorie colectivă. Întrebarea dacă acest complex a funcționat ca model pentru monumentalitatea modernistă de după 1945 rămâne, însă, insuficient explorată în literatura de specialitate.

Comunicarea Chiarei Pazzaglia abordează tocmai această lacună, propunând o recitire a ansamblului brâncușian din perspectiva influenței sale asupra concepției monumentului în modernismul postbelic. Potrivit platformei Modernism.ro, care a consemnat evenimentul, lucrarea a fost prezentată în cadrul unui panel academic al conferinței, alături de alte contribuții internaționale dedicate operei și gândirii brâncușiene.

Conferința „Filosofia Formei" face parte din programul oficial de comemorare a centenarului și semicentenarului nașterilor și, respectiv, al altor aniversări legate de Brâncuși, Târgu Jiu impunându-se astfel, pentru anul 2026, drept un centru de dezbatere academică internațională. Modernism.ro notează că evenimentul a reunit cercetători și specialiști din mai multe țări, conferind manifestării un caracter interdisciplinar, la intersecția dintre filosofia artei, istoria arhitecturii și studiile de patrimoniu.

Teza Chiarei Pazzaglia deschide o direcție de cercetare cu implicații mai largi pentru înțelegerea locului pe care opera lui Brâncuși îl ocupă nu doar în istoria sculpturii, ci și în evoluția discursului despre monumentul public în a doua jumătate a secolului al XX-lea.