„Grădini – Ceruri – Zidiri", expoziție de pictură și sculptură la MNȚR

Muzeul Național al Țăranului Român găzduiește, între 23 octombrie și 14 decembrie 2026, expoziția „Grădini – Ceruri – Zidiri", un proiect coordonat de artistul Ștefan Râmniceanu și realizat în parteneriat cu Galeria Romană, care reunește lucrări de pictură și sculptură semnate de Constantin Flondor, Horea Paștina, Ștefan Râmniceanu, Mircea Roman și Mihai Sârbulescu.

Vernisajul va avea loc vineri, 23 octombrie, de la ora 17.30, în Studioul Horia Bernea, iar lucrările vor putea fi văzute în Sălile Tancred Bănățeanu și Irina Nicolau, de miercuri până duminică, între orele 10.00 și 18.00. Cei cinci artiști aparțin unor generații și traiecte distincte ale artei românești contemporane, însă îi reunește o preocupare comună: raportul dintre materialitatea lumii și dimensiunile ei invizibile — spirituale, memoriale, transcendente.

Titlul expoziției structurează trei registre tematice complementare. Grădina trimite la apropierea de lumea sensibilă și la ideea de început; cerul desemnează deschiderea către transcendență; zidirea evocă gestul uman de întemeiere și transmitere. Potrivit textului curatorial preluat de modernism.ro, în lucrările expuse „realitatea imediată nu este niciodată doar ceea ce se vede", iar „un fragment de natură, o floare, un trup sau o suprafață picturală pot deveni purtătoare ale unei taine".

Fiecare artist aduce o perspectivă proprie asupra acestor teme. Constantin Flondor tratează pictura ca pe un dialog cu credința, în care materia devine pretext pentru accederea la o realitate ce depășește fizicul. Horea Paștina construiește un univers al tăcerii și al privirii atente, în care cerul, crucea și nașterea alcătuiesc o formă de mărturisire vizuală. Ștefan Râmniceanu înțelege arta ca spațiu al introspecției și al transfigurării, iar zidirea capătă la el sensul dăinuirii și al urmelor pe care timpul le imprimă materiei.

Mircea Roman participă cu sculptură, aducând în dialog forța volumului și tensiunea dintre materie și mișcare. Modernism.ro notează că, în lucrarea dedicată luptei lui Iacob cu îngerul, artistul „urmărește nu atât reprezentarea unei lupte, cât starea rămasă după încheierea ei". Mihai Sârbulescu, la rândul său, pornește de la concretul lumii — culoare, formă, natură — fără a le transforma în abstracțiuni, ci urmărind multiplicitatea chipurilor pe care realitatea le oferă privirii.

Expoziția se prezintă astfel ca un parcurs meditativ comun, în care grădina, cerul și zidirea funcționează nu doar ca teme iconografice, ci ca moduri de a interoga raportul dintre văzut și nevăzut, dintre memorie și credință, dintre formă și sens.