Scriitorul francez Eric-Emmanuel Schmitt vorbește despre noul său roman dedicat relației dintre Leopold și Wolfgang Amadeus Mozart, libertate și mediocritate.
Scriitorul francez Eric-Emmanuel Schmitt a acordat un interviu detaliat platformei Bookhub, în care a explicat geneza romanului său recent, Juste après Dieu il y a Papa, o carte centrată pe relația dintre Leopold Mozart și fiul său, Wolfgang Amadeus.
La aproape două decenii după Ma vie avec Mozart (2005), Schmitt revine la universul mozartian nu dintr-un impuls de admirație muzicală directă, ci dintr-o nevoie de a explora una dintre cele mai complexe forme de iubire: cea dintre tată și fiu. Scriitorul mărturisește că relația sa proprie cu tatăl a fost una complicată și că tocmai această tensiune personală l-a condus spre cuplul Leopold–Wolfgang ca vehicul narativ. Alegerea nu a fost arbitrară: în biografia celor doi se regăsesc, concentrate, toate dimensiunile posibile ale acestei legături.
Potrivit interviului publicat de Bookhub, Schmitt descrie un tată care „îi oferă totul fiului său, dar care nu știe să îi dea drumul", și un fiu care „își idolatrizează tatăl, căruia îi datorează totul". Leopold Mozart nu a fost doar un impresar priceput, ci și unul dintre pedagogii muzicali remarcabili ai epocii, cel care l-a format pe Mozart până la limitele propriei competențe, după care a continuat să îi organizeze întâlniri cu marii muzicieni ai timpului. Romanul începe, notează Schmitt, cu imaginea unui tată care „așteaptă o scrisoare care nu mai vine, o vizită care nu mai are loc" — o dramă a tăcerii, nu a zgomotului.
Schmitt respinge explicit tentația judecății morale: „Eu nu îmi judec niciodată personajele. Le las să trăiască în toată complexitatea lor", declară scriitorul, potrivit Bookhub, lăsând cititorului responsabilitatea propriilor concluzii. Această poziție etică față de personaje este, în viziunea sa, inseparabilă de o înțelegere mai largă a libertății. Mozart, explică Schmitt, nu și-a dorit libertatea ca ruptură, ci ca mijloc de a crea — o „concepție pozitivă" care contrastează cu simpla independență față de ceilalți.
Legătura scriitorului cu muzica lui Mozart rămâne, în paralel cu romanul, una profund personală: Schmitt afirmă că îi rezervă zilnic timp pentru a asculta cel puțin o piesă, considerându-l „tovarășul de suflet, ghidul spiritual, echilibrul" său.
Romanul urmează să fie disponibil și în traducere română, oferind cititorilor un portret al geniului mozartian văzut prin drama paternității neîmplinite.
Surse
Articol redactat de Radio 357 pe baza surselor de mai sus. Citate scurte cu atribuire conform dreptului de citare.