Dubravka Ugrešić și romanul care se construiește pe sine însuși

Romanul Dubravkăi Ugrešić propune un experiment narativ rar: cartea se desface în componentele sale în fața cititorului, transformând actul scrierii într-un subiect explicit al ficțiunii.

Publicat inițial în 1981, volumul folosește metafora croitoriei — un meșteșug tradițional asociat feminității — ca structură portantă pentru o reflecție despre ce înseamnă să scrii proză. Tehnica de asamblare, numită de autoare „roman patchwork", nu este doar un procedeu formal, ci și un comentariu ironic la adresa așteptărilor pe care editurile și cititorii le proiectează asupra scriiturii feminine. Potrivit Bookhub, scriitoarea „folosește asemănarea dintre croitorie și scris pentru a da formă unui text și unui univers în care ficțiunea pare a-și depăși cadrul pentru a se explica pe sine însăși".

Protagonista romanului, Štefica Cvek, traversează o criză existențială și caută soluții în discursuri motivaționale și publicații glossy — echivalentul anilor '80 al postărilor de pe rețelele sociale de astăzi. În paralel, o scriitoare-personaj încearcă să finalizeze o carte despre femei, confruntată cu clișeele genului și cu presiunile editoriale. Bookhub remarcă faptul că sunt „expuse clișee în ceea ce privește tehnicile narative ce duc la alcătuirea unui text", iar demersul autoarei-personaj oscilează între universul ficțional pe care îl construiește și lumea reală a editorilor și cunoscuților.

Ultimul capitol, intitulat „Finisarea modelului", clarifică, în formă de listă numerotată, intențiile auctoriale, sursele de inspirație și tehnicile folosite. Tonul impersonal și distanțat al acestei secțiuni menține însă o ambiguitate deliberată: autoarea din text coincide sau nu cu Dubravka Ugrešić? Bookhub observă că „asemănarea până la identificare dintre cartea despre care este vorba în acest ultim capitol și romanul real pe care îl avem în față certifică faptul că explicațiile finale îi aparțin autoarei Dubravka Ugrešić, în încheierea jocului cu cititorii". Printre notele finale, una dintre intrări enumeră trăsăturile prozei feministe pe care autoarea a ales să le adopte sau să le subvertească: „protagonistul feminin în căutarea fericirii personale, sentimentul de singurătate, iubirea ca dominantă, senzualitatea, pasivitatea, banalitatea cotidianului".

Dincolo de ingeniozitatea construcției, romanul ridică o întrebare structurală despre raportul dintre literatură și așteptările pieței: în ce măsură este dispus un scriitor să își ajusteze vocea pentru a satisface editorul și publicul? Mai mult, cartea pune în discuție riscul uniformizării emoționale prin stereotipurile validate de autoritatea cuvântului tipărit, iar episoade grave — iubirea, hotărârea de a-și lua viața — devin derizorії atunci când sunt imitate fără judecată critică.

Romanul Dubravkăi Ugrešić rămâne, la peste patru decenii de la apariție, un exercițiu de luciditate despre mecanismele prin care literatura se produce, se vinde și se consumă.