
Monarh, semnat de Dan Radu Mihai, și Principiul incertitudinii, al lui Sebastian Bădărău, reprezintă două abordări contrastante ale science-fiction-ului autohton cu bugete reduse și ambiții vizibile.
Două filme SF românești de debut — Monarh, regizat de Dan Radu Mihai, și Principiul incertitudinii, semnat de Sebastian Bădărău — au ajuns pe ecrane la sfârșitul anului 2026, marcând un moment neobișnuit pentru un gen aproape absent din producția cinematografică locală.
Science-fiction-ul românesc a reprezentat multă vreme un teritoriu marginal, mai degrabă literar decât cinematografic. Contextul actual pare să se schimbe: interesul unor producători pentru genurile populare, combinat cu finanțările CNC obținute după mai multe tentative, a făcut posibilă apariția simultană a două lungmetraje care încearcă, fiecare în felul său, să definească ce poate însemna SF-ul local. Niciunul nu dispune de resurse generoase, iar alegerile estetice și narative reflectă direct această constrângere.
Monarh este rodul colaborării dintre Dan Radu Mihai și poetul Dan Sociu, coautor al scenariului. Scena9 notează că filmul funcționează ca „o prăjeală existențialistă și ușor incoerentă care însă își trage seva din unii din granzii literari românești", adăugând că lumea sa — numită de regizor „prezentul nefructificat" — creează „un fel de angoasă hiper-reală". Scenariul a stat la baza nuvelei omonime publicate în 2021, după ce prima aplicație la CNC fusese respinsă. Rezultatul cinematografic a fost descris de aceeași sursă drept un hibrid între thriller conspiraționist, road movie și ceea ce numește „zaibărpunk cu pacing de Kusturica" — un film cu stângăcii vizibile, dar mai degrabă interesant decât convenabil.
Principiul incertitudinii urmează o altă direcție: potrivit Scena9, este „încercarea de a face «avem Primer acasă»", cu referire la filmul de buget mic al lui Shane Carruth din 2004, cunoscut pentru rigoarea sa conceptuală în tratarea călătoriei în timp. Sebastian Bădărău optează pentru o estetică retro și un cadru aparent mai riguros, deși cronica semnalează că scenariul împiedică filmul să-și atingă potențialul.
Ambele producții ilustrează o tensiune caracteristică SF-ului realizat cu mijloace limitate: între ambiția ideilor și capacitatea de a le susține cinematografic. Monarh asumă incoerența și o transformă într-un element stilistic, în timp ce Principiul incertitudinii mizează pe coerență fără a o putea garanta pe deplin. Rămâne de văzut dacă cele două filme vor reuși să deschidă un spațiu mai consistent pentru genul SF în cinematografia românească.
Surse
Articol redactat de Radio 357 pe baza surselor de mai sus. Citate scurte cu atribuire conform dreptului de citare.
