„De profundis" de Oscar Wilde, în traducerea Luanei Schidu, la Humanitas

Volumul „De profundis" de Oscar Wilde, publicat de Editura Humanitas în 2021, în traducerea Luanei Schidu și cu o postfață semnată de Mihaela Anghelescu Irimia, propune cititorului român o nouă lectură a unuia dintre cele mai intense texte din literatura universală.

Scrisoarea, redactată de Wilde în închisoarea Reading între 1897 și 1898, a fost compusă pe bucăți — câte o foaie pe zi, singura hârtie îngăduită deținutului. Destinatarul este lordul Alfred Douglas, supranumit „Bosie", tânărul față de care scriitorul nutrea o pasiune ce i-a atras condamnarea pentru „indecență grosolană". Textul oscilează între reproș și iertare, între analiză lucidă și efuziune lirică, construind o voce solitară care nu beneficiază de niciun răspuns din partea celui acuzat. Tocmai această asimetrie conferă scrisorii tensiunea unei tragedii cu un singur personaj vizibil.

Potrivit Bookhub, traducerea Luanei Schidu se remarcă prin „știința măsurii", iar notele de subsol — care trimit la referințe biblice, antice și la texte clasice — sunt inserate astfel încât să nu perturbe ritmul și drama scrisorii. Același text subliniază că Wilde construiește în paginile volumului „adevărate microeseuri ori note de meditație artistică", în care figura lui Iisus apare ca un arhetip al artistului suferind, iar suferința carcerală devine instrument de revelație estetică, nu doar de autocompătimire.

Bookhub mai notează că „De profundis" marchează o „mutație neașteptată" în înțelegerea Frumosului la Wilde: dacă în estetica sa anterioară Arta era un teritoriu autonom și inviolabil, scrisoarea din pușcărie aduce Frumosul în contact direct cu suferința, cu trupul și cu sacrul. Rezultatul nu este o capitulare, ci o rafinare a viziunii — Wilde rămâne fidel propriei concepții despre Artă, dar o renegociază prin experiența extremă a închisorii.

Alături de romanul „Portretul lui Dorian Gray", „De profundis" consolidează locul lui Wilde în canonul literar nu ca simplu document biografic, ci ca operă în care pătimirea personală devine material transfigurat estetic. Ediția Humanitas, cu aparatul său critic și cu traducerea atentă a Luanei Schidu, oferă publicului român un instrument de lectură adecvat complexității textului.