„Corespondenta" de Virginia Evans: un roman construit din scrisori

Romanul „Corespondenta" de Virginia Evans propune o construcție narativă inedită: portretul unui personaj feminin complex, Sybil Van Antwerp, reconstituit exclusiv din scrisorile adresate unor destinatari foarte diferiți, de la scriitoarea Joan Didion până la un adolescent de doisprezece ani.

Sybil este o fostă grefieră pensionară, profund atașată judecătorului alături de care a lucrat o viață întreagă. Doi dintre cei trei copii ai ei trăiesc în alte colțuri ale lumii, iar existența ei capătă o nouă urgență în momentul în care află că urmează să orbească. La aceasta se adaugă doliul nedigerat după fiul mijlociu, a cărui pierdere a declanșat, la un moment dat, obiceiul scrisorilor regulate — un gest de supraviețuire devenit ritual. Personajul este, de asemenea, adoptată și se confruntă cu dilema de a căuta sau nu informații despre familia biologică.

Bookhub observă că romanul operează simultan pe trei paliere narative: lumea cărților pe care Sybil le-a citit și le recomandă, universul familial marcat de pierderi și distanțe, și o societate contemporană cu tensiunile ei recognoscibile. „Te copleșește drama lui Sybil încă de la primele scrisori, dar talentul de scriitoare și tehnica desăvârșită țin cititorul aproape", notează recenzia de pe Bookhub, subliniind că Virginia Evans dozează emoțiile fără a cădea în melodramă.

Un element de construcție remarcabil este modul în care orbirea se reflectă chiar în textura scrisorilor: frazarea se modifică treptat, referințele la caligrafie devin tot mai frecvente, tonul se schimbă. Scrisul de mână, pe hârtie cumpărată de la același producător de ani de zile, funcționează ca expresie a identității lui Sybil și, totodată, ca instrument de ordonare a angoaselor. Bookhub remarcă și relația epistolară cu Joan Didion — pe care Sybil o consideră atât un model literar, cât și o prietenă —, dar și corespondența cu adolescentul a cărui viață Sybil o influențează decisiv.

Deși „Corespondenta" are, structural, aparența unui roman epistolar clasic, Virginia Evans îl transformă într-un document al vulnerabilității și al rezistenței, în care afacerile de familie — doliul, adopția, distanța față de copii — sunt examinate cu o precizie sobră, fără sentimentalism facil. Cartea urmează să fie discutată în cadrul unor evenimente dedicate literaturii contemporane de limbă engleză.