„Casa cu flori de liliac", povestea unei prințese Ghika sub comunism

Publicat la Editura Corint în colecția „Istorie cu blazon", volumul „Casa cu flori de liliac. Povestea adevărată a unei prințese Ghika" reunește vocile Anei Iorga și ale Manuelei Ghika-Oroveanu într-un dialog despre memorie, demnitate și supraviețuire culturală în România secolului XX.

Manuela Ghika-Oroveanu se trage dintr-o familie cu rădăcini adânci în istoria Principatelor Române, numărând printre strămoși pe domnitorii Gheorghe Ghika, Grigore I și II Ghika, Nicolae Mavrocordat și Grigore Callimachi. Născută în 1948, ea aparține unei generații care a trăit la intersecția dintre lumea aristocratică interbelică și brutalitatea instaurării regimului totalitar, asistând la dispariția treptată a unui univers social și cultural construit de-a lungul mai multor secole.

Proiectul a luat naștere în 2018, când cele două s-au întâlnit pentru seria de dialoguri „Povești cu blazon". Potrivit Bookhub, Ana Iorga descrie în prefață acea primă întâlnire drept „debutul unei prietenii și a unui dialog întins pe ani întregi", care a condus în cele din urmă la scrierea volumului. Structurat tematic, cartea urmărește nu doar genealogia familiei, ci și istoria locuințelor care au adăpostit bucuriile și traumele protagoniștilor, spații domestice transformate în mărturii ale unor vremuri ireversibile.

Un element distinctiv al cărții îl reprezintă fotografiile de familie realizate de Constantin Pandelescu, bunicul prințesei și medic oftalmolog, salvate de la distrugere la plecarea familiei din țară. Bookhub subliniază că aceste imagini, reproduse parțial în volum, funcționează ca documente vizuale ale unei lumi dispărute, „parcă tocmai cerând să li se spună povestea". Ele conferă narațiunii o dimensiune concretă, ancorând în materialitate o memorie altfel vulnerabilă la uitare.

Dincolo de formula cărții-interviu, volumul propune, prin întrebările insistente și nemenajante ale Anei Iorga, o radiografie a felului în care educația, rafinamentul și rezistența morală au funcționat ca forme de supraviețuire pentru cei care cunoscuseră România de dinainte de al Doilea Război Mondial. Bookhub citează întrebarea-cheie formulată chiar de autoare în prefață — „Ce rămâne când totul pare pierdut?" — la care răspunsul propus gravitează în jurul iubirii și al frumuseții ca resurse ale rezistenței interioare.

„Casa cu flori de liliac" urmează să fie prezentat în cadrul unor întâlniri cu publicul, cartea înscriindu-se într-un efort editorial mai larg de recuperare a memoriei marilor familii românești.