Brâncuși și Asia de Est: conexiuni descoperite prin „Danaïde"

În cadrul conferinței internaționale „Filosofia Formei", organizată la Târgu Jiu cu prilejul comemorării a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, Dr. Sonia Coman, director asociat pentru cercetare la Muzeul Național de Artă Asiatică din cadrul Smithsonian Institution, și istoricul de artă Cosmin Năsuï au discutat despre o conexiune mai puțin explorată: relația dintre opera brâncușiană și arta est-asiatică.

Interesul Soniei Coman pentru acest subiect a pornit, după cum mărturisește chiar ea, dintr-o întâmplare. Vânzarea de excepție a sculpturii „Danaïde" la Christie's, în cursul acestui an, a determinat-o să cerceteze proveniența lucrării. Astfel, a descoperit că primul proprietar al operei a fost Agnes Meyer, o personalitate conectată deopotrivă la cercurile moderniste frecventate de Brâncuși și la rețeaua americană de colecționari și cercetători de artă est-asiatică, cu legături strânse la Paris și în mediile japoneze ale epocii. Mai mult, Meyer a fost o apropiată a lui Charles Lang Freer, fondatorul muzeului unde Coman activează astăzi, ceea ce închide cercul printr-o coincidență biografică remarcabilă.

Referitor la tehnica auriri, Coman recunoaște că primul reflex interpretiv pentru un public român rămâne cel bizantin, alături de referința la arta populară, considerând ambele perspective justificate. Adaugă însă o a doua sursă posibilă: Brâncuși frecventa muzee pariziene precum Guimet, unde venea în contact cu sculptura est-asiatică, iar interesul său nu era exclusiv tehnic, ci și filozofic — o căutare a esenței formei pe care o regăsim în mai multe tradiții culturale ale Asiei de Est.

Un punct de interes al conferinței l-a reprezentat prezentarea unui cercetător și practician din Coreea, care a descris modul în care Brâncuși a influențat sculptura coreeană începând cu anii 1960, o influență ce continuă până în prezent, inclusiv prin lucrări asociate explicit numelui său. Potrivit lui Cosmin Năsui, acest fenomen depășește noțiunea de influență, constituind efectiv o școală. Coman situează punctul de convergență în simplificarea formei și în reverența față de material — piatră, lemn, natură —, valori pe care artiștii contemporani le asimilează simultan din propria tradiție și din opera sculptorului român.

Comparația cu statuaria budistă apare în mod firesc: trăsăturile faciale atât de simplificate ale „Danaïdei" se situează pe granița dintre figurativ și abstract, tensiune pe care, notează Coman, critica de artă a sesizat-o deja în raport cu această sculptură. Un alt paralelism vizează relația dintre operă, soclu și spațiu — asemănătoare modului în care culturile est-asiatice înțeleg obiectul în raport cu energia unui spațiu dat. Brâncuși își curatoria propriul atelier și documenta fotografic acest mediu, fotografiile fiind recunoscute ca parte a operei abia după anii 1960, conform precizărilor lui Năsui.

Cercetarea Soniei Coman, pornind din teza sa de doctorat despre ceramica franceză și japoneză din secolul al XIX-lea, sugerează că influența artei japoneze asupra modernismului european a fost mult mai profundă și mai structurală decât s-a admis până acum, o perspectivă ce deschide noi direcții de interpretare a operei brâncușiene.