Artiști și Securitate: Iulia Popovici cercetează dosarele teatrului comunist

Jurnalista și criticul de teatru Iulia Popovici a publicat la Editura Corint volumul Artistul, informatorul și Securitatea. Raport contra pașaport, o cercetare a relației dintre lumea teatrală românească și serviciul de informații al regimului comunist, cu accent pe motivațiile celor care au furnizat note informative.

Cartea nu propune verdicte simple, ci urmărește, potrivit autoarei, contradițiile și circumstanțele individuale care au făcut posibile colaborările. Iulia Popovici citează în volum istoricul american Andrew Demshuk, pentru care „oamenii sunt ființe contradictorii" — o formulă care surprinde miza întregului demers: înțelegerea alegerilor, nu condamnarea lor expeditivă. Cercetarea s-a concentrat cu precădere pe deceniile șapte și opt, perioadă în care teatrele și oamenii de teatru încercau să obțină aprobări pentru turnee sau contracte în străinătate.

Scena9 notează că Popovici a pornit cercetarea arhivistică nu de la liste de nume, ci de la numele conspirative ale informatorilor, inversând astfel logica obișnuită a investigației. Autoarea a urmărit să identifice persoanele din spatele acestor denumiri, folosind o regulă internă a Securității: în aproape toate cazurile, numele conspirativ începea cu o literă din numele real al informatorului sau trimitea la un rol recognoscibil al artistului. Unul dintre exemplele oferite este numele de cod Condorul, atribuit actorului Eugen Cristea, pe care Popovici îl descrie drept singurul „patriot" din colecția sa — un informator al cărui zel era mascat într-un discurs patriotic declarat.

Un tipar clar a ieșit la suprafață în urma lecturii dosarelor: volumul mare de note informative coincide, în mod constant, cu perioadele în care oamenii de teatru solicitau aprobări de călătorie în străinătate. Potrivit autoarei, „e evident că există o relație între entuziasmul de a da aceste note și dorința omului respectiv de a călători în străinătate" — o motivație pragmatică, situată dincolo de frica sau convingerile ideologice invocate de obicei în astfel de discuții.

Cercetarea a vizat cu precădere Teatrul Național din București, în intervalul 1976/1977–1989, după mutarea instituției în noua clădire, dar cadrul mai larg al volumului include și teme precum defectările, turneele internaționale și structurile de contraspionaj implicate în supravegherea mediului artistic.

Volumul urmează să fie prezentat publicului în cadrul unor întâlniri cu autoarea programate în această toamnă.