Povestea unui tată alcoolic abstinent și a fiicei sale ilustrează complexitatea relațiilor afectate de dependența de alcool, într-o țară cu cel mai mare consum per capita din lume.
Un tată de 51 de ani aflat în abstinență și fiica sa de 22 de ani încearcă să reconstruiască o relație fracturată de ani de dependență de alcool, într-un context în care România înregistrează cel mai ridicat consum de alcool per cap de locuitor la nivel mondial.
Potrivit unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății din 2024, consumul anual de alcool în România depășește 17 litri per persoană, iar aproape 9% din decesele anuale din țară sunt atribuite afecțiunilor asociate acestui consum — cel puțin 13.000 de oameni în fiecare an. Tulburarea legată de consumul de alcool este recunoscută ca o condiție medicală ce afectează capacitatea individului de a-și controla consumul, indiferent de consecințele sociale, profesionale sau de sănătate, iar specialiștii subliniază că recuperarea rămâne posibilă în orice stadiu al bolii.
Scena9 reconstituie cazul lui Marian și al Elenei — nume fictive —, tată și fiică din București, ale căror mărturii relevă tensiunile profunde pe care adicția le lasă în relațiile de familie. Marian, abstinent de aproape trei ani, descrie perioada dependenței drept o formă de abandon pe care o recunoaște cu luciditate: „Regret abandonul, că într-o formă sau alta am abandonat-o și sunt conștient de lucrul ăsta. Dar n-am putut fi altfel atunci. Eram pierdut în dependența mea". Traseul său include o copilărie marcată la rândul ei de un tată biologic cu probleme similare de consum, ceea ce ilustrează tendința de transmitere intergenerațională a dependenței.
Elena, fiica sa, spune că a ajuns să înțeleagă alcoolismul ca boală, nu ca alegere morală, însă înțelegerea intelectuală nu a putut înlocui ruptura afectivă acumulată în timp. Scena9 notează că tânăra a descris impactul emoțional al distanței dintre ei în termeni direcți: „Am suferit prea mult cât am încercat să construiesc ceva cu el de la zero". Din perspectiva tatălui, momentul în care Elena a întrerupt contactul a reprezentat un risc real de recădere, după un an și jumătate de abstinență.
Ciclul dependenței apare astfel nu doar ca o problemă individuală, ci ca un fenomen care restructurează relațiile de atașament și modelele emoționale ale copiilor crescuți în astfel de familii. Marian însuși recunoaște că experiența propriei copilării — cu un tată biologic alcoolic pe care nu și l-a putut aminti beat, dar pe care ajunsese să-l urască — a precedat și posibil a influențat propria evoluție spre dependență.
Recuperarea lui Marian și efortul Elenei de a stabili limitele unei relații funcționale reprezintă un proces în desfășurare, ale cărui rezultate rămân incerte.
Surse
Articol redactat de Radio 357 pe baza surselor de mai sus. Citate scurte cu atribuire conform dreptului de citare.